În 1995, revista British Medical Journal a publicat un articol despre un constructor care a călcat din greșeală pe un cui ce i-a străpuns cizma cu bombeu de oțel. Avea dureri atât de cumplite, încât orice mișcare era insuportabilă. Însă când medicii i-au scos cizma, au descoperit că acel cui nu-i atinsese deloc piciorul. Ce se întâmpla, de fapt? Joshua W. Pate studiază percepția durerii.
În Grecia antică, cel mai cunoscut remediu pentru o durere de cap de lungă durată era să faci o mică gaură în craniu, pe unde să se scurgă sângele presupus ca fiind infectat. Din fericire, medicii de azi nu recurg la instrumente dure pentru a trata durerile de cap, dar avem încă multe de învățat despre această boală veche. Dan Kwartler împărtășește cu noi ceea ce știm (și nu știm) despre durerile de cap.
Pentru foarte mult timp, doctorii au ignorat pur și simplu cea mai elementară și frustrantă parte a stării de boală — durerea. În acest discurs liric și informativ, Latif Nasser relatează povestea extraordinară a lui John J. Bonica, luptător și medic, cel care a convins lumea medicală să ia în serios durerea, transformând astfel viața a milioane de oameni.
Percepem durerea ca fiind un simptom, dar există cazuri când sistemul nervos dezvoltă bucle de feedback eronate și durerea în sine devine o boală terifiantă. Elliot Krane începe prezentarea cu povestea unei tinere care și-a luxat încheietura mâinii și s-a trezit într-un coșmar din cauza asta, apoi continuă să vorbească despre misterul complex al durerii cronice și trece în revistă lucrurile pe care le învățăm despre durere și modalitățile ei de tratare.
A cincea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Dracula (Carnavalul durerii)”, o comedie amară într-un act.
Scenariul este unul caracteristic pentru autor: o temă grea, cu idei profunde, cu momente dureroase, dar împănată cu ironii şi parodieri, cu umor inteligent, care face totul digerabil şi mai pătrunzător. Este o perspectivă inedită asupra veşnicului conflict dintre bine şi rău, asupra relativizării taberelor şi perfidei inversări a sensurilor.
Piesa a fost publicată pentru prima dată în cartea cu acelaşi titlu, apărută în 2001 la Editura Polidava din Deva.
Michelangelo Buonarroti (6 martie 1475 – 18 februarie 1564) este unul dintre cei mai mari artişti ai umanităţii, desăvârşită întruchipare a idealului Renaşterii – Uomo Universale. Recunoscut drept strălucit sculptor, pictor şi arhitect, celebrul umanist este în egală măsură şi poet, deşi opera sa literară nu este nici pe departe la fel de cunoscută.
Volumul de versuri asupra căruia m-am oprit a apărut în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, în 1986, în traducerea lui C.D. Zeletin, căruia îi aparţin şi rândurile pe care le voi folosi, ca să aduc mai aproape cititorului destinul unui om care a lăsat urmaşilor moştenire de piatră şi de verb.