Search Results

 19 martie 2019

Dans

Cântecul compus şi interpretat de Irina Rimes


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 decembrie 2018

„Despre stilul perfect” de Paul Zarifopol

Am greșit. Deunăzi, vorbind de stilul lui Renan, am spus, după mărturia lui Emile Gebhart, că La Priere sur l’Acropole, giuvaerul etern inevitabil în toate panegiricele închinate maistrului delicios, a fost scrisă în biblioteca Școalei franceze sau la Hotel d’Angleterre în Atena. Târziu după Gebhart, Albert Thibaudet venise cu ideea că Rugăciunea a fost, probabil, scrisă în insula Ischia. Nici așa nu-i. Acum de curând, d. Jean Pommier, profesor, a publicat în Revue de Paris, un studiu despre originile bucății, și acolo ne informează că ea a fost scrisă, câteva luni mai târziu, acasă, la Paris. Și d. Pommier, care face lucrurile serios, a cercetat carnete inedite de călătorie ale lui Renan, și a găsit că în La Priere… sunt utilizate note dintr-o plimbare în Norvegia.

Renaniștii au strigat că-i profanare și-i ridicul să cercetezi izvoarele (!) unui scriitor așa de mare. D. Souday, mai ales, s-a iritat peste măsură și a vorbit, foarte veninos, despre Le Pommier sur l’Acropole… și bietul profesor Pommier crezuse că a luat toate măsurile de cuvenit respect către idolul de care se apropia, scriind cu sfială mare: „Arretons ici cette analyse impie”. Ce naiv! Nu s-a gândit că nu era vorba să se oprească; sacrilegiul era că a început o asemenea cercetare… Dar adoratorii nu înțeleg; de aceea doar sunt adoratori.

Ce însemnează, în cazul de față, asemenea cercetare asupra metodei de lucru a unui literat? Renan zice: „les heures que je passais sur la colline sacree etaient des heures de priere”. Aceasta, evident, ca să ne prepare pentru lirismul care urmează îndată – cinci pagini de apostrofări și invocații neobosite, impecabil elegante.

După drepturile elementare ale interpretării literare, îmi era permis – vreau să zic: eram obligat! – să pun alături de informația din Souvenirs de jeunesse (pe care Renan singur le taxează de verite et poesie, și adaugă: „bien des choses y ont ete mises, afin qu’on sourie”) observațiile unui învățat serios și cinstit ca Gebhart, care tocmai în acele „ceasuri” era acolo cu dânsul.

Și?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 2 mai 2018

„Despre metoda şi stilul lui Proust” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolUna din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 martie 2018

Shah Rukh Khan: Gânduri despre umanitate, faimă și dragoste

„Eu fac comerț cu vise, și vând dragoste la bucată către milioane de oameni”, spune Shah Rukh Khan, cel mai mare star de la Bollywood. În acest discurs încântător și amuzant, Khan își trasează arcul vieții, expune câteva mișcări faimoase de dans și ne împărtășește înțelepciunea câștigată cu greu de-a lungul unei vieți petrecute în lumina reflectoarelor.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 9 iulie 2013

Dansatoarea lui Degas

Dansatoarea lui DegasHumanitas Fiction a publicat în colecţia Raftul Denisei romanul „Dansatoarea lui Degas” de Kathryn Wagner.

Este o poveste dramatică de dragoste în splendida Belle Epoque, traseul unui dublu destin: al unei balerine talentate şi al unui pictor faimos, o variantă neidealizată a Parisului din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

În universul plin de fast şi de culoare al Operei din Paris, balerinele par să ducă o existenţă privilegiată. Însă după căderea cortinei, viaţa acestora se transformă într-o luptă permanentă, nu numai pentru integritate sufletească şi morală, dar şi pentru supravieţuirea de zi cu zi. Când Alexandrie reuşeşte să ajungă în corpul de balet al prestigioasei Opere, totul pare că i se aşterne la picioare, mai ales că îl întâlneşte pe pictorul Edgar Degas, de care se îndrăgosteşte. Dar în această lume a dansului şi a artei nimic nu e ceea ce pare, iar Oraşul Luminilor se dovedeşte a fi doar un miraj.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 15 martie 2013

Angela Patton: Un dans tată-fiică… în închisoare

La Camp Diva, Angela Patton lucrează pentru a ajuta fiice şi taţi să păstreze legătura şi să rămână aproape unii de alţii. Dar ce putem spune despre fete ale căror taţi nu le pot fi aproape – pentru că sunt în închisoare? Patton povesteşte despre un dans tată-fiică deosebit.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'despre dans'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii