Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate – ARCEN a lansat luni, 13 august 2012, un Protest-scris împotriva desființării postului TVR Cultural, singurul post de televizune cu caracter exclusiv cultural din România. Protestul va fi trimis Consiliului de Adminstrație SRTV, primului-minstru Victor Ponta, ministrului Educației și ministrului Culturii.
ARCEN consideră că postul TVR Cultural este singurul post al TVR care și-a îndeplinit misiunea pe care trebuie să o aibe o televiune publică, aceea de formare și educare a publicului, fiind totodată și singurul post apolitic, unde intelectuali cu diverse simpatii si orientări politice își pot exprima liber ideile.
Fragmente din volumul „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc” semnat de Nicolae Manolescu, apărut la Editura Gramar, Bucureşti, 2006; capitolul este intitulat „Arghezi şi Urmuz”
„Una din acele întâmplări, care, evocate după trecerea timpului, lasă să se vadă un semn al destinului, i-a pus în legătură, la începutul anului 1922 (sau, mai probabil, cu câteva luni înainte) pe Tudor Arghezi şi pe Urmuz. Există un element straniu în această întâlnire, cel puţin în partea ei epistolară. S-au păstrat două scrisori, câte una de la fiecare (Pagini bizare, ediţia Saşa Pană, 1970). Proaspăt redactor al Cugetului românesc, Arghezi îi scrie lui Urmuz, care se mai numea D. Demetrescu-Buzău, era ajutor de grefier la Curtea de Casaţie şi nu tipărise încă nimic: ‘Vreau să-mi rezerv plăcerea de a te fi publicat eu întâi…’ Suntem în registrul serios. Arghezi continuă însă în cel ironic: ‘… şi îţi prezic în noua şi neaşteptata d-tale carieră succese care vor contribui să-ţi sporească foloasele funcţiei de magistrat.’ Din scrisoare, înţelegem că magistratul ezita să devină scriitor. Ca să-i nimicească ‘ereziile’ şi să-i spulbere ‘temerile’, redactorul îi înfăţişează programul revistei, care ‘iese cu colaborarea tuturor profesorilor universitari, ceea ce nu înseamnă că şi cu colaborarea tuturor scriitorilor’. Argumentul are evident în vedere scrupulele magistratului, nu pe ale scriitorului; deşi nouă, astăzi, bizareria prozelor ce urmau a se tipări într-o revistă atât de academică ne reţine cu mult mai mult atenţia decât frica funcţionarului superior de la casaţie de a-şi da în vileag preocupări socotite îndeobşte nepotrivite cu rangul său; mai ales că el şi redactorul conveniseră să recurgă la un pseudonim.”
Unul dintre audiobook-urile cu care Humanitas Multimedia ne încântă este şi „Falsul autostop” de Milan Kundera, în lectura lui Cristi Iacob.
Iubirea este pentru Milan Kundera altceva decât blânda visare sau suspinul abisal, ceva mult mai palpabil, „epidermic“ aproape. Nu maladive fantasme, nu obscure pulsiuni îi împing pe eroii nuvelelor sale unul către altul: în doi, nu e loc de subtile ocoluri şi de inavuabile complexe; totul se reduce la expresia cea mai brutală a esenţialului. Iar acesta este prins uneori chiar în jocurile aberante ale partenerilor, jocuri cărora le cad prizonieri până la capăt, aşa cum se întâmplă în „Falsul autostop”. Tânăra plăcută va de veni o simplă autostopistă uşuratică, iar iubitul ei, atent şi tandru, se va identifica cu şoferul indiferent care ia o autostopistă de pe marginea drumului. Unde se opreşte jocul pentru a lăsa locul realităţii? Cât din joc este real? Cât din realitate se pierde?
Iată un scurt fragment, dar care demonstrează ce atmosferă poate imprima o lectură de calitate:
Am observat ieri o situaţie neobişnuită la votare pe Citatepedia (avem rapoarte care ne prezintă diferite statistici). După o analiză mai atentă, s-a dovedit că un utilizator vota de câteva ore, practic încontinuu, numai „idee stupidă, exprimare banală, ton comic”. Faptul că cele mai multe voturi erau date la doar 3-5 secunde unul după altul indică clar că nu citea ceea ce vota. Şi continua în acelaşi fel aberant.
În faţa acestui abuz evident, am hotărât suspendarea dreptului de a vota pe Citatepedia pentru respectivul utilizator şi ştergerea tuturor voturilor sale (peste 900, dintre care peste 700 date aiurea).
Sistemul de votare poate părea foarte simplu (asta am şi dorit, pentru a fi uşor de votat), dar intern este destul de sofisticat, permiţând monitorizarea votării, în vederea efectuării de analize pentru îmbunătăţirea site-ului şi pentru observarea unor eventuale abuzuri.
Sperăm ca odată cu creşterea numărului de voturi pe Citatepedia, astfel de încercări să nu mai fie tentante. Din fericire, ritmul de votare este în creştere şi le mulţumim tuturor celor care votează gândind.
A cincea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Dracula (Carnavalul durerii)”, o comedie amară într-un act.
Scenariul este unul caracteristic pentru autor: o temă grea, cu idei profunde, cu momente dureroase, dar împănată cu ironii şi parodieri, cu umor inteligent, care face totul digerabil şi mai pătrunzător. Este o perspectivă inedită asupra veşnicului conflict dintre bine şi rău, asupra relativizării taberelor şi perfidei inversări a sensurilor.
Piesa a fost publicată pentru prima dată în cartea cu acelaşi titlu, apărută în 2001 la Editura Polidava din Deva.
– Dai şi matale acolo o pungă de cafea, două trei pachete de Kent şi te-ai scos. Păi, ce vrei, nea Costache, pe degeaba? Şi unde ziceai că vrei să o bagi pe fata aia mică?
– Mă… nea Pandele!
Şi nea Costache scărpinându-se sub braţ zice:
– Mă gândeam să o bag undeva, undeva unde pică ceva. Ştii că în ziua de azi fără… nu se poate. Păi, ce… să munceşti degeaba? Da’ nu-i place medicina. Eu cu Vasilica, nevastă-mea, acolo am vrut să o băgăm. Ştii tu… doctorul este doctor. Da’ nu le are cu astea. E prea slabă. La anatomie şi cum îi mai zice, zoolofie, are note proaste. Şi nu merge. Poţi să dai cât vrei. Trebuie să fii şi ceva mai mare…. aşa, să ai vreo funcţie. Eu sunt talpă de prost de când mă ştiu şi îi ştiu şi pe ai mei din neam, că tot aşa or fost.
– Păi, ce faci cu ea? O ţii acasă sau ce? În fabrică, nea… se poate?! E frumoasă!
– Mă, nea… Am pe văru’ meu, care este notar, mă! Şi deunăzi vorbii cu el. Ştii cât de prost era, mă? Nu ştia nici să numere, mă, când a terminat a patra. Şi acum este mare notar. La fiecare act îi pică, mă, vine şi are, mă. Şi mi-a zis: „Bă; vere, bag-o, mă, pe fiinţa aia mică la Drept. Dai şi tu un porc. Dai şi tu două-trei vedre de vin. Şi dacă se duce şi ea într-o excursie la munte cu cineva de la partid, te faci şi tu că plouă, ai făcut-o, mă, magistrat. Toată viaţa, ea dă cu hotărârea, mă! Şi apoi nu ne va mai judeca nimeni, mă! Avem notar, fiică-ta judecătoare sau procuror şi mai băgăm pe unul şi am pus-o vere.”
Încarc...
Unul dintre audiobook-urile cu care Humanitas Multimedia ne încântă este şi „Falsul autostop” de 
4 voturi