29 mai 2009

49000 de citate şi câteva noutăţi

Iată că am ajuns la doar o mie de un număr foarte rotund. S-au acumulat şi peste 3000 de surse cunoscute – este important ca la cât mai multe citate să fie precizată sursa (prima carte, primul film etc în care a apărut), aşa că dacă observaţi un citat la care nu este specificată şi o cunoaşteţi, nu ezitaţi să o semnalaţi.

Au apărut şi două secţiuni noi, destinate unor varietăţi epigramistice: Poligrame (epigrame de 7 versuri sau mai mult) şi Madrigale (complimente în versuri). De asemenea, se pot realiza serii (în special dueluri epigramistice), dar această facilitate nu este disponibilă decât la cerere, pentru texte care au fost publicate anterior. Atenţia mai mare pe care am acordat-o în ultima vreme epigramelor şi varietăţilor acestora se datorează în special participării deosebit de active a domnului Gheorghe Culicovschi. Sperăm ca secţiunea Epigrame să devină un punct de atracţie pentru cât mai mulţi iubitori ai acestei specii literare şi dezvoltarea sa să continue.

O noutate mai deosebită este căutarea integrată. Atunci când se caută citate, pot să apară la început şi legături către căutări în alte secţiuni ale site-ului, dacă sunt detectate rezultate pentru acestea. În acest fel, totul este mai simplu, iar anumite informaţii sunt mai uşor descoperite.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook