„Despre ” de Paul Zarifopol
Pe Marcel Proust îl pomenesc prietenii ca pe un om de o gingășie care surprindea, încurca, în sfârșit copleșea pe acel ce, din întâmplare, se afla în centrul atenției și favorii acestui copil hipersensibil. Frica lui Proust de a jigni, trebuința nepotolită de a te îneca nu numai în gentilețe, ci în adâncă generozitate, nu se pot uita. Să auzim însă câteva judecăți literare ale acestui om angelic:
- proza colorată a lui Taine, cu planuri în relief, e făcută să impresioneze pe elevii claselor secundare.
- Renan: Originile creștinismului sunt, în general, rău scrise: „perpetuelle effusion d’enfant de choeur”; neputință rară de a descrie; stil de Baedecker; „des images de bon eleve”; „La vie de Jesus, une espece de Belle Helene du christianisme”. Sainte-Beuve: incapabil să înțeleagă ce este o imagine, „ce malin rafistoleur de phrases”; „Sainte-Beuve, dont la stupidite (a propos de Baudelaire) se montre telle qu’on se demande si elle n’est pas une feinte de la couardise”.
Continuare »