La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.
Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului.
Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele.
Cu fotografiile ei splendide, obsedante, artista Uldus Bakhtiozina ne prezintă visuri, lucrând cu viața de zi cu zi așa cum își imaginează că ar putea fi. Ea creează totul manual în munca ei – de la costume până la scene – fără manipulare digitală, aducându-ne imagini din ținutul evadării, unde oricine poate deveni altcineva.