Arhiva pentru mai 22nd, 2017

 22 mai 2017

„Cozia” de Grigore Alexandrescu

Grigore AlexandrescuCa la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor.

În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel tron spun că se odihnea Mircea, care se află pictat înăuntrul bisericii, june încă, după cum era când a fondat-o. Statura lui e de mijloc, chipul blând și voios, ochii mari și albaștri, părul casta- niu-blond și bucălat. O parte din îmbrăcămintea lui e vechiul costum al cavalerilor cruciați: veșmânt scurt și spată, călțuni și culți, la genunchi are cusuți în fir vulturi cu două capete, pe deasupra poartă mantie roșie cu marginară de aur, și pe cap o coroană. Valorosul domn este înmormântat în biserică, în cea dintâi intrare; două mari pietre acoperă mormântul. Inscripțiunea uneia a început a se șterge, încât abia poți descifra câteva cuvinte și numele Mircea, iar pe cealaltă se citesc deslușit aceste cuvinte:

„Aici odihnește maica Teofana călugăriță, cu fie-sa doamna Florica și fiul seu Nicolae-vodă, leat 1425.”
Descoperire neașteptată și plăcută! Familia lui Mihai Viteazul în același mormânt cu bătrânul Mircea.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 

Me Enamore

Videoclipul cântecului interpretat de Shakira

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 

Michael Kimmel: De ce egalitatea de gen este un lucru bun pentru toată lumea — inclusiv pentru bărbaţi

Da, știm cu toții că acesta este lucrul corect de făcut. Dar Michael Kimmel reușește să adauge o dimensiune surprinzătoare, amuzantă și concretă tratamentului egal între femei şi bărbaţi la locul de muncă și acasă. Nu este un joc cu sumă nulă, ci un câștig care va rezulta în mai multe oportunități și fericire pentru toată lumea.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru ziua 22 mai 2017.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2017
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii