Arhiva pentru martie 9th, 2017

 9 martie 2017

Sfintele Paşti 2017

În așteptarea celei mai mari Sărbători a Creștinătății, Romfilatelia continuă tradiția de a vesti bucuria unică a Învierii Domnului printr-un proiect filatelic special, adus în avans publicului iubitor de timbre. Intitulată sugestiv „Sfintele Paști 2017”, emisiunea aduce în atenţia publicului elemente filatelice valoroase, care susțin și îmbogățesc tematica proiectului. Acestea sunt disponibile începând de vineri, 10 martie 2017, în magazinele Romfilatelia. Anul acesta, emisiunea de mărci poștale dedicată Sfintelor Paști este și mai deosebită, întrucât creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Învierea Mântuitorului în aceeași zi. Cu acest prilej, timbrele proiectului prezintă reproduceri iconografice aparținând celor două ramuri ale creștinismului.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 

Cugetări. Dialog despre Guvernarea Florenţei

Librăria Humanitas de la Cişmigiu este gazda unei seri italiene dedicate volumului bilingv „Cugetări. Dialog despre Guvernarea Florenţei” de Francesco Guicciardini care are loc vineri, 10 martie 2017, de la ora 19:00. Volumul a apărut recent la Editura Humanitas, în colecţia „Biblioteca Italiană”, cu o prefaţă de Carlo Varotti şi traducere, cronologie, note şi îngrijirea ediţiei de Corina Anton. La eveniment participă Carlo Varotti, profesor al Universităţii din Parma, specialist în gândirea politică a Renaşterii şi în istoriografia umanistă şi renascentistă, Corina Anton, asistent în cadrul Universităţii Bucureşti, Catedra de Italiană, specialist în literatura Renaşterii italiene şi istoria culturală a Evului Mediu, şi Cătălin Avrămescu, doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti şi docent al Universităţii din Helsinki, conferenţiar la Facultatea de ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, unde predă cursuri de istorie a gândirii politice.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Ghetele

Matteo revine cu un nou single solo, „Ghetele”. Artistul ne poartă într-o incursiune cu personaje inedite şi situaţii diferite. Videoclipul este regizat de către Florin Boţea şi a fost filmat pe parcursul unei zile, începând cu studioul Mattman Music, locul în care Matteo a compus piesa.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Celeste Headlee: Zece sfaturi pentru o conversaţie mai bună

Atunci când slujba ta e condiţionată de cât de bine le vorbeşti oamenilor, înveţi multe despre cum să porţi conversaţii – şi cei mai mulţi dintre noi nu conversăm foarte bine. Celeste Headlee a lucrat zeci de ani ca moderator al unei emisiuni radiofonice şi cunoaşte ingredientele unei conversaţii grozave: onestitate, curaj, claritate şi o bună porţie de ascultare. În acest discurs pătrunzător, ea împărtăşeşte 10 reguli utile pentru a avea conversaţii mai bune. „Ieşiţi, vorbiţi cu oamenii, ascultați-i”, spune ea. „Şi, mai ales, pregătiţi-vă să fiţi uimiţi.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru ziua 9 martie 2017.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2017
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii