Tu încă mai eşti Condor al amintirii mele!
Tu-n metrou, atunci, sădeai lacrimi şi plângeai o iubire, iar eu pentru tine nu am mai fost decât o vagă amintire. Ai pus viaţa în buzunar şi ai dispărut.
Afară este noapte, iar eu stau zgribulit şi gardul timpului se sprijină de mine. Tresar, tremur şi ascult un saxofon coclit, ce plânge încetişor şi ară adânc în mine. Depărtările picură lacrimi despre tine. Tăcerea mea tremură în vibraţii de alamă şi tainice adâncuri îmi spun, prin degete ce apasă şoapte, că trudă de suflet sunt în tainice clape aurii, ce gânduri îmi apasă. Iau şoapte în inima mea prin sunete de suflet pustiu, căci sunt o umbră, de a ta, uitată.
Ascult sunete-tăceri care mă storc de clipe, de mine, de amintire, pentru cândva când am fost acolo în timpul acela, cu tine. Ascult încet, sunet de alămuri, de toacă, pe dealurile şi colinele gândurilor mele, care curg pe unduiri de note line. Simt aripi cum se întruchipează în visul meu de amintiri şi iar revii, tu, amintirea mea, tu din timpuri uitate, iar ochii-ncet îmi lăcrimează-ntr-un tărziu de noapte.
Continuare »
3 voturi
Încarc...